Arta alchimică


Rezumat

 

            Ne propunem ca în această lucrare să ilustrăm faptul că alchimia este o artă, urmărind, în principal, considerentele impuse de I. P. Culianu în volumul Cult, magie, erezii, capitolul „Artă şi alchimie”.

            Cele două direcţii, pe care I. P. Culianu le propune în studiul său, se referă la următoarele: în ce măsură arta este alchimică, şi în ce măsură alchimia este artistică, făcându-se referire la alchimişti şi la operele lor de referinţă. Pornind de la premisa că alchimia ilustrează procesul fabricării aurului care este în acelaşi timp un proces de desăvârşire lăuntrică a artistului, putem demonstra faptul că alchimia este o artă.

            Alchimia a fost mereu asociată cu diferite practici (daoiste, tantrice, gnostice şi ermetice), care, însă, nu se bazează sub nicio formă pe procese ştiinţifice (algoritmi, teoreme etc.). Amintind de alchimia lui Maier, I. P. Culianu notează faptul că acesta pratica o alchimie spirituală, în care încerca să imite Natura pentru a obţine efecte fizice şi psihice.

I. P. Culianu observă faptul că emblema este caracterizată prin înfăţişarea unor semnificanţi ai căror semnificaţi sunt ascunşi. În ceea ce priveşte caracterul alchimic al unei embleme, aceasta din urmă are calitatea de a transpune prin imagini limbajul încifrat al artei alchimice. Dacă la Maier, arta emblematică are ca fundament mitologia lumii, la Mylius trebuie să avem în vedere etapele clasice de obţinere a Pietrei.

Comparabilă cu asceza, alchimia urmăreşte eliberarea de sub forţa timpului, adică o cucerire a unei libertăţi şi beatitudini ce sunt posibile numai prin Nemurire, deci prin ARTĂ.

 

            Alchimia a reprezentat dintotdeauna un mijloc misterios de transcendere, sau măcar de prelungire a vieţii fiinţei umane. Practicată încă dinaintea erei noastre, originile alchimiei sunt destul de greu de precizat în plan istoric. Numeroase dovezi atestă studierea alchimiei încă dinainte de anul 1900 î. H., această practică find pusă în seama zeului egiptean Thot, identificat, mai apoi, la greci, cu Hermes Trismegistus*. Despre acesta, există informaţii potrivit cărora ar fi fost deosebit de apreciat pentru înţelepciunea şi agilitatea de neîntrecut, pe care le manifesta în operaţiile ce vizau descifrarea tainelor naturii. Însă, una dintre cele mai importante şi renumite lucrării este Tabula Smaragdina, atribuită lui Hermes. Legenda spune că manuscrisul foarte vechi a fost descoperit în Valea Hebronului, după Potop, şi atestă faptul că Dumnezeu este Unul şi Tot.

            Istoria alchimiei îşi găseşte, însă, rădăcinile şi în China şi India străveche. Primul text de origine chineză care face referire la procese alchimice este regăsit în Han Shu XXV, 12 recto, linia 8, întâlnit şi în Shih Chi, opera istoricului Chinei Se-Ma-Tsien. Textele valorifică extrem de precis caracterul sacru şi ritualic al alchimiei chineze care presupune operaţia alchimică, adică transformarea cinabrului în aur, printr-o serie de sacrificii; apoi, aurul este asimilat în mâncare şi, astfel, viaţa se prelungeşte (Elixirul vieţii). Prin prelungirea acesteia, are loc legătura directă cu „fericiţii”.

            În ceea ce priveşte elementele de cultură indiană despre alchimie, Mircea Eliade aminteşte că cei care călătoreau în India observau că asceţii şi yoghinii indieni cunoşteau şi aplicau anumite preparate alchimice pentru „prelungirea vieţii”. Nu e vorba de farmacopeea tradiţională a schivnivilor indieni, de plantele nutritive sau medicinale descoperite şi transmise din generaţie în generaţie în mediile ascetice. Călătorii străini se referă precis la o băutură alchimică, uneori vegetală, alteori minerală (cu baza mercur).[1] Ceea ce este însă important şi relevant, în studiul pe care îl propunem pentru cele ce urmează, este faptul că, atât în tradiţia alchimică chineză, cât şi în cea de sorginte indiană, confluează magia şi religia; deci, alchimia este o tehnică spirituală, nu una empirică.

            Continuând pentru moment demersul diacronic al istoriei alchimiei, trebuie să amintim faptul că hermetismul şi alchimia pătrund în partea apuseană a lumii prin intermediul scrierilor arabe. Primele traduceri din arabă în limba latină sunt realizate în Spania, de către Gerard din Cremona, în jurul anului 1150 (destul de timpuriu, în comparaţie cu alte medii-China, India, Egiptul alexandrin). După un secol, alchimia este, însă, atât de cunoscută, încât Vincent de Beauvais o include în Enciclopedia sa[2].

            Ioan Petru Culianu aduce în discuţie subiectul alchimiei în lucrarea sa Cult, magie, erezii (cap. Artă şi alchimie), încercând, prin demersul său savant, să demonstreze ceea ce am amintit anterior, şi anume, faptul că alchimia este, primordial, o tehnică spirituală. Propunând două direcţii (în ce măsură arta este alchimică, şi în ce măsură alchimia este artistică), I. P. Culianu face referire la câţiva alchimişti, rozicrucieni, şi la operele lor de referinţă: Michael Maier, J. D. Mylius şi Daniel Soltzius von Stoltzenberg.

            Pornind de la premisa că alchimia ilustrează procesul fabricării aurului care este în acelaşi timp un proces de desăvârşire lăuntrică a adeptului[3], putem demonstra veridicitatea afirmaţiei lui Culianu, fiindcă odată cu obţinerea prelucratului chimic ce oferă viaţa veşnică, alchimistul atinge o stare a plenitudinii care se poate realiza numai prin artă.

            Mircea Eliade aminteşte că în China alchimia a fost legată intim de practicile daoiste secrete; în India a reprezentat o parte din yoga tantrică; iar în Occident, alchimia greco-egipteană şi renascentistă era de obicei înrudită cu gnosticismul şi ermetismul, mai precis cu o tradiţie „ocultă” secretă.[4] Alchimia a fost mereu asociată cu diferite practici, care, aşa cum se poate observa, nu se bazează sub nicio formă pe procese ştiinţifice, referindu-ne aici la algoritmi, teoreme ori alte denumiri, care fac, în fond, obiectul de existenţă al oricărei ştiinţe. Aceasta din urmă presupune o formă de studiu a posteriori, în timp ce bazele artei sunt exclusiv a priori. Prin ştiinţă, nu se înţelege altceva decât un ansamblu de cunoştinţe dezvoltate prin intermediul experimentării, iar exemplele cele mai concludente sunt oferite de matematică, fizică şi chimie, unde ecuaţia, forţa şi, respectiv, formula exactă sintetizează lumea.

            În ceea ce priveşte alchimia, aceasta a fost, adeseori, interpretată ca o protochimie, ca o ştiinţă embrionară. Însă, cu toate că operează asupra materiei, încadrarea alchimiei ca pre/protochimie este cel puţin forţată, întrucât ea este o tehnică prin care se urmăreşte atingerea perfecţiunii spiritului[5]; deci, scopul ei nu este, nicidecum, fizic, empiric.

            Amintind de alchimia lui Maier, I. P. Culianu face referire la aceasta ca la o alchimie spirituală, care încearcă să imite Natura pentru a obţine efecte fizice şi psihice. Alchimia trebuie să imite metalogenia naturală pentru a ajunge la rezultate sigure.[6] Pe acest tipar se situează şi concepţia filozofică a alchimistului Paracelsus (1493-1541). Pe numele său adevărat – Aurolus Philippus Theophrastus Bombastus von Hohenheim, Paracelsus respinge deopotrivă tratatele aristotelice şi scrierile lui Avicenna, întemeind medicina sapgirică. Aceasta defineşte puterea de separare şi de recombinare a principiilor chimice, a elementelor pure de cele impure, ori a bolii de sănătate. Omul este, în viziunea sa, prototipul universului cosmic şi, de aceea, tot ce se află jos, apare şi sus; adică omul înglobează în sine natura, o imită, fiind un produs al acesteia.

            Chiar dacă a fost mai puţin apreciat pentru contribuţia pe care a adus-o în alchimie, ori în medicină (prin introducerea opiumului şi a mercurului), dar a fost exilat, din pricina comportamentului arogant, şi catalogat „eretic şi urzupator”, fiindcă vindecările sale erau la polul opus faţă de cele efectuate de cei de la facultatea de medicină, Paracelsus a reuşit să dăinuie peste epoci întregi şi să se bucure de stima celor care îi apreciau lucrările şi calitatea cunoştinţelor despre alchimie pe care le dobândise încă de la şaisprezece ani[7]. Susţinând ideea că alchimia trebuie să imite procesul naturii pentru a atinge efectele desăvârşite, Paracelsus nota în lucrarea sa, Paragranum, l.II: Toate lucrurile sunt alcătuite din trei substanţe şi toate lucrurile îşi au numărul lor, greutatea lor şi măsura lor. […] Aceste trei substanţe se numesc sulf, mercur şi sare, şi ele sunt acţionate de un al patrulea principiu: viaţa. […] Există sute de feluri diferite de sare, de sulf şi de mercur, atât în univers cât şi în sistemul uman, şi în ele se află cele mai mari mistere. Toate lucrurile sunt ascunse în ele, în acelaşi fel în care o pară este ascunsă în păr şi strugurii într-o viţă de vie. Observatorul superficial vede doar ceea ce se înfăţişează simţurilor sale, însă vederea interioară descoperă lucrurile viitoare. Un grădinar ştie că viţa de vie nu va produce pere, şi nici părul struguri. Ignorantul vorbeşte despre cald şi rece, despre uscăciune şi umezeală, despre dulce şi acru, despre amar şi astringent, fără să ştie cauza care produce asemenea calităţi, dar înţeleptul recunoaşte în ele elementele stelelor. Într-un procedeu de contopire şi reiterare a naturii în construcţia fiinţei, Paracelsus afirmă că organismul uman reîntregeşte în el sistemul planetar: inima corespunde Soarelui, creierul-Lunii, splina-planetei Saturn, plămânii-planetei Mercur, stomacul-planetei Marte, ficatul-planetei Jupiter, iar rinichii-planetei Venus. Iar cele două universuri – uman şi astral – sunt animate de o energie singulară: mercurius[8].

            I. P. Culianu observă, în acelaşi studiu, în scopul definirii artei alchimice, faptul că emblema, de orice natură ar fi ea, chiar şi alchimică, este caracterizată prin înfăţişarea unor semnificanţi ai căror semnificaţi sunt ascunşi. În ceea ce priveşte caracterul alchimic al unei embleme, aceasta din urmă are calitatea de a transpune prin imagini limbajul încifrat al artei alchimice. Dacă simbolurilor alchimice leu verde, ou, Rege, Regină etc. le corespund substanţe reale, emblema alchimică îşi ia menirea de a figura un leu verde, un ou, un Rege şi o Regină. Cu alte cuvinte, dincolo de caracterul pur pictural al unui simbol, trebuie observată semnficaţia acestuia în sens alchimic, în sensul desăvârşirii lăuntrice a artistului prin viaţă veşnică. În sens alchimic, Leul este un cumul de imagini ale planetelor Mercur, Soare şi Jupiter (comunicare, înţelepciune, putere fizică), iar Verdele reprezintă Graţia Venus (sentimentele)[9], oul defineşte principiul generator al Lumii, germenul primordial şi, deopotrivă, unitatea celor patru elemente: coaja=pământ, stratul de aer=aer, albuşul=apă, gălbenuşul=foc, iar Regele-Regina înglobează principiile de natură alchimică: sulf/mercur, bărbat/femeie, soare/lună, în timp ce căsătoria semnifică faza de conjuncţie[10]; metalogenia naturală se realizează prin matricea pământului în care este proiectat oul filozofic (vas hermetic ce conţine materia primă; prin „clocirea” sa este obţinută Piatra Filozofală).

            Dacă la Maier arta emblematică are ca fundament mitologia lumii*, redusă de alchimist la semnificaţia Operei, la Mylius trebuie să avem în vedere fazele clasice de obţinere a Pietrei Filozofale: Marea Operă începe prin despărţirea (Separatio) materiei primare în anima şi corpus, urmează apoi conjuncţia (Conjunctio) celor două principii din care se naşte hermafroditul – Filius Sapientiae – mercurul, transmutat în oul cosmic. Apoi, viaţa evoluează prin coagulare şi dizolvare[11], iar armonia este stabilită atunci când cele două stări concură (nunta metalelor).

            Printr-o incursiune în opera lui Soltzius, aflăm că acesta extrage, din mai multe surse, 107 embleme alchimice prin intermediul cărora îi reprezintă pe alchimiştii celor douăsprezece neamuri: Hermes Trismegistul (Egipt), Maria, sora lui Moise (Iudeea), Democrit (Grecia), Morienus (Roma), Avicenna (arabi), Albert cel Mare (germani), Arnauld de Villeneuve (francezi), Toma d’Aquino (italieni), Ramón Llull (spanioli), Roger Bacon (englezi), Melchior Cibinensis (Sibiu-România, pentru Ungaria), Michael Sendigovius (polonezi). Lucrarea lui Soltzius aduce aminte, însă, de cele douăsprezece „chei” ale lui Basile Valentin, călugărul benedictin, apreciat de Theodorus Kerckringius ca fiind prinţul tuturor chimiştilor, cel mai învăţat, mai drept şi mai lucid dintre toţi scriitorii alchimişti. El îi spune studentului grijuliu tot ce se poate şti despre alchimie, lucru asupra căruia pot depune mărturie.

            Caracterul artistic, spiritual al alchimiei este demonstrat şi de către yoghini, care aduc argumente plauzibile în aceste sens. Discipolul (i.e. yoghinul) acţionează şi lucrează în mod direct asupra corpului său şi asupra vieţii mentale pentru a-şi elibera Spiritul, aşa cum alchimistul operează asupra materiei pentru a o transforma în aur, deci pentru a-i accelera procesul de maturaţie. Pentru alchimist, materia nu este doar o parte vie, ci constituie un rezervor de forţe sacre, aşa cum metalele ori mineralele reprezintă forţele cosmice, participând la sacerdoţiul alchimic. Aurul este el însuşi metalul desăvârşit, unicul, iar simbolistica sa concură cu cea a Spiritului, a autonomiei spirituale, fiindcă încarnează tot ceea ce înseamnă libertate. Căutarea elixirului este legată de căutarea insulelor îndepărtate şi misterioare (Shambala), acolo unde trăiesc „Nemuritorii”. Întâlnirea cu aceştia nu semnifică altceva decât depăşirea condiţiei umane şi participarea la o existenţă atemporală şi de beatitudine.[12]

            Niciodată alchimistul nu utilizează procedeele ştiinţifice[13], fiindcă el se află în căutarea unui elixir (apă a Tinereţii), adică a unui agent al transmutaţiei universale, aşa cum ascetul se află în căutarea unui Spirit, ca instrument al sanctificării[14]. În acest sens, atât alchimia, cât şi asceza urmăresc eliberarea de sub forţa Timpului, adică o cucerire a unei libertăţi şi beatitudini ce sunt posibile numai prin Nemurire, deci prin ARTĂ.

            I. P. Culianu aminteşte în „Artă şi alchimie” şi de limbajul alchimic, care justifică, de asemenea, valoarea artistică a procesului de obţinere a nemuririi. Folosindu-se de Decknamen (nume conspirative, în sistemul criptografic al Operei), limbajul alchimiei devine extrem de dificil, însă fără a-i anula caracterul artistic şi, deci, de a o reduce la ştiinţă, la empiric. Ca în orice artă, accederea/transcenderea poate fi realizată numai prin sacrificiu (catharsis) şi, în acest caz, prin desluşirea semnificaţiilor profunde ale termenilor specifici alchimiei, fără de care tehnica dobândirii Elixirului vieţii nu poate fi interpretată. Astfel, Soarele semnifică aurul, Luna-argintul, Mercur/Hermes-mercurul (elemente fundamentale în desăvârşirea Marii Opere), Leul-aurul, Leul Verde-vitriolul, iar Lupul devorator-stibina.

            Alchimia este, aşadar, o artă, având un caracter taumaturgic incontestabil. Desigur, practicile alchimice sunt extrem de greu de înţeles şi de urmărit în diacronia lor firească, însă, ca în orice artă, desăvârşirea ei nu se poate obţine decât prin muncă şi, mai cu seamă, pasiune. Credem că alchimia ar trebui raportată la acea artă inaccesibilă multora, poate doar acelora aflaţi într-o goană „nebună”, dar justificată, după Absolut. De altfel, sensul oricărei magii/arte este de a dobândi perfecţiunea, şansă de care orice fiinţă umană se bucură. Câţi dintre noi o pot valorifica în adevăratul sens al cuvântului? Probabil că foarte puţini şi spunem aceasta dintr-o doză de optimism minim.


* Este socotit simbolul perfecţiunii (de trei ori mare), deoarece reuneşte masculinul şi femininul: în Poimandres, scriere pusă pe seama lui Hermes, iniţiatorul este Intelectul suprem şi totodată Fecioara Lumii. Datorită androginiei sale, el mai simbolizează şi increatul, creaţia în forma ei pură, şi este reprezentat de către alchimiştii medievali ca un homunculus izolat în ou; de aici, s-a născut şi semnificaţia sa de sumă a timpului – apud Doina Ruşti, Enciclopedia culturii umaniste pentru oamenii grăbiţi (literatură, filosofie, religie), ed. a II-a, revizuită şi adăugită, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006, în Secolul al III-lea î. Hr. Generalizarea spiritului grec, p. 55.

[1]Mircea Eliade, Alchimia asiatică, Ed. Humanitas, 2003, p. 37.

[2]apud Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. III, trad. de Cezar Baltag, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, p. 159 sq.

[3]I.P. Culianu, Cult, magie, erezii, trad. de Maria-Magdalena Anghelescu şi Dan Petrescu, Ed. Polirom, 2003, p. 16.

[4]Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie şi mode culturale, trad. de Elena Bortă, Ed. Humanitas, 2006, ediţia a II-a revăzută, p. 75.

[5]apud  Mircea Eliade, Yoga: nemurire şi libertate, trad. de Walter Fotescu, Ed. Humanitas, 2006, p. 285.

[6]I.P. Culianu, Cult, magie, erezii, trad. de Maria-Magdalena Anghelescu şi Dan Petrescu, Ed. Polirom, 2003, p. 19.

[7]apud Archibald Cockren, Alchimia (Maestrul şi Marea Operă), trad. de Ana Precup şi Ramona Ardelean, Buc., Ed. Herald, 2005, în Paracelsus, p. 38 sqq.

[8]apud Doina Ruşti, Enciclopedia culturii umaniste pentru oamenii grăbiţi (literatură, filosofie, religie), ed. a II-a, revizuită şi adăugită, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006, în Secolul al XVI-lea. Explozia culturală, p. 162.

[9] Alexandru-Ioan Radu, Viaţa eternă în Leul Verde, Premiul I pentru eseu, la Simpozionul Naţional „Ioan Petru Culianu”, ed. a V-a, 4 martie 2006. 

[10] apud Archibald Cockren, op. cit. în ANEXA 2: termeni şi simboluri alchimice, p. 170 sq.

* Aluzia la: Romulus şi Remus, alăptaţi de lupoaică (Emblema II), bărbatul bărbos care ţine dinaintea unui cuptor încins o sabie suspendată deasupra unui ou de proporţii enorme (Emblema VIII), dragonul ce-şi muşcă coada, vechi simbol al lui Ouroboros, prezent în manuscrisele alchimice greceşti (Emblema XIV), dragonul care moare ucis de Soare şi de Lună (Emblema XXV), Soarele care râvneşte Luna, precum cocoşul găina (Emblema XXXIII), Leul Verde, văzut ca Rebis (Emblemele XXXIV, XXXVIII) şi Dragonul care învăluie Femeia, ucigându-se reciproc (Emblema L).  

[11]apud Doina Ruşti – Dicţionar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, secţiunea „Alchimist”, Editura Tritonic, 2005, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, p.16

[12] apud  Mircea Eliade, Yoga: nemurire şi libertate, trad. de Walter Fotescu, Ed. Humanitas, 2006, p. 287, 291.

[13] F. Sherwood, Taylor, A Survey of Greek Alchemy (The Journal of Hellenic Studies, 1930, vol. 50, pp. 109-139), p. 110

[14]apud Mircea Eliade, Yoga: nemurire şi libertate, trad. de Walter Fotescu, Ed. Humanitas, 2006, p. 294

 

Bibliografie selectivă:

 

  1. Cockren, Archibald – Alchimia (Maestrul şi Marea Operă), trad. Ana Precup şi Ramona Ardelean, Editura Herald, Bucureşti, 2005;
  2. Culianu, Ioan Petru – Cult, magie, erezii, trad. de Maria-Magdalena Anghelescu şi Dan Petrescu, Editura Polirom, Iaşi, 2003;
  3. Eliade, Mircea – Alchimia asiatică, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003;
  4. Eliade, Mircea – Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. III, trad. Cezar Baltag, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988;
  5. Eliade, Mircea – Ocultism, vrăjitorie şi mode culturale, trad. Elena Bortă, ed. a II-a, rev., Editura Humanitas, Bucureşti, 2006;
  6. Eliade, Mircea – Yoga: nemurire şi libertate, trad. Walter Fotescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006;
  7. Ruşti, Doina – Dicţionar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, ed. a III-a revăzută şi adăugită, Editura Tritonic, Bucureşti, 2005;
  8. Ruşti, Doina – Enciclopedia culturii umaniste pentru oamenii grăbiţi, ed. a II-a revizuită şi adăugită, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006.

 

16 Responses to Arta alchimică

  1. lascaris says:

    Frumos articol. Se vede ca ai aprofundat problema. Si eu cred ca alchimia nu este incercarea stupida de a obtine aur, un fel de protochimie animata de dorinta de inavutire, asa cum contemporanii nostrii o percep. Perceptia comuna contemporana a retinut mai degraba categoria “arzatorilor de carbune” decat cea a alchimistilor.
    Fata de modalitatea de a ma raporta la alchimie, eu sunt mai putin eliadesc. Ma bucur ca exista oameni cu adevarat pasionati de alchimie.

  2. alex radu says:

    @ lascaris: mersi pt comment.

  3. Cristina balasa says:

    Salut Radu!

    Am citit articolul tau si mi se pare interesnt prin prisma faptului ca si eu sunt o persoana pasionata de spirit, de natura, de credinta (de cea adevarata, care este in noi). Practic de lucrurile cele mai importante din viata unui om. Sigur, asta din punctul meu de vedere. De aceea am citit diverse carti de psihologie, filosofie, alchimie. Si astfel am ajuns sa caut “Alchimia – semnificatia ei si imaginea despre lume” scrisa de Titus Burckardt. Nu am reusit sub nici o forma sa intru inposesia ei, desi am incercat in librarii si anticariate, precum si pe internet pe diverse site-uri.
    De aceea Radu, imi permit sa te rog sa ma ajuti, sigur, in masura in care consideri ca vrei sa faci acest lucru, precum si in masura in care ai sa poti.
    Eu oricum, ma bazez pe sprijinul tau. Stiu ca oamenii ca noi incerca. Iar daca nu reusesc, fie simt un gust amar sub limba, fie se simt sfarsiti, lipsiti de energie, precum o planta fara seva. NU??

    Iti multumesc anticipat si iti urez o seara minunata.

    Cu o deosebita consideratie,

    Cristina Balasa

  4. alex radu says:

    @ Cristina Balasa: Multumesc ca ati citit textul meu! Nu am nici eu aceasta carte, dar o sa incerc sa o caut. Am vazut ca a aparut in ’98 la Humanitas. S-ar putea sa o gasesc la biblioteca ASTRA din Sibiu sau la cea universitara. Tinem legatura prin e-mail (aveti adresa mea in pagina de contact a blogului). Numai bine!

  5. alex radu says:

    pana atunci, poate ca va sunt de folos aceste note de lectura pe care le-am gasit: http://www.paranormal.ro/alchimie.htm

  6. lascaris says:

    Salut, tocmai ce am scris eu o mica recezie despre cartea cu pricina. Va astept pe umilul meu blog. Daca va intereseaza ceva anume din carte, va pot ajuta (un rezumat, pagini scanate s.a. ).

  7. alex radu says:

    @lascaris: multumesc! insa, am reusit sa gasesc cartea la sibiu. dar o sa ma uit imediat si peste recenzie. desi nu mi-ati lasat link catre blogul dvs. 😛

  8. eu zic ca te cam infatuezi cu textul tau de altfel mahnit, un eseu cu care ai luat un premiu de altfel neimportant, cat despre restul… Astea sunt eseurile tale de la facultate, pe care ti le postezi pe blog? bai esti riicol. de-a dreptul

  9. alex radu says:

    @robert cozmeanu: nu cred ca ai plasat comentariul acolo unde trebuia si nu ma intereseaza parerile tale neargumentate si de om sictirit, la fel cum nu m-a interesat comentariul tau stupid – pe care toti cei din sectiunea “Opera lui Nicolae Manolescu” de la Colocviul din Brasov l-au apreciat asa – la adresa mea si a lucrarii mele despre “Istoria critica…” a lui N. Manolescu.
    Iar daca te-ai fi uitat mai atent, ai fi constatat ca e vorba despre un blog cu caracter personal si ca nu contine eseurile mele de la facultate – nici nu stiu exact ce intelegi tu prin asta.
    Si ca sa nu uit, mai bine sa fiu ridicol (de-a dreptul) decat asa ca tine.

  10. am vrut sa vad cum ripostezi

  11. Elric says:

    pot sa stiu de unde ai toate informatiile astea?

  12. alex radu says:

    @ Elric: Bibliografia trecuta la final e raspunsul la ceea ce ma intrebi.

  13. ELY ALCHEMIST says:

    FOARTE INTERESANT ARTICOL. MA BUCUR CA MAI SUNT PERSOANE INTERESATE DE ALCHIMIE CARE ESTE UN DOMENIU UIMITOR. EU AM O MULTIME DE CARTI DE ALCHIMIE SI CHIAR SI UN BLOG CU DIVERSE ARTICOLE DIN ALCHIMIE.ALCHIMIA ESTE CEVA REFERITOR MAI DE GRABA LA PARTEA SPIRITUALA SI NU LA CEVA MATERIAL.

  14. Ciprian Radu says:

    @ELY ALCHEMIST

    Salut,

    Fratele meu nu mai este printre noi… (https://alexraduland.wordpress.com/about/). Iti multumesc eu, in numele lui, pentru aprecieri.

  15. Cool, I finally stumbled on a site about this! I was daydreaming about it this morning and now I find out about this website. Coincidence alright. keep going on…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: