Povestea unei despărţiri

Tuesday, May 29, 2007

(Later edit) Proză apărută în revista DeLiriKon, anul I, nr. 4(4), decembrie 2007, editată la Sibiu, de Biblioteca Judeţeană ASTRA

Sunt un tânăr de 18 ani. Brunet, cu părul lung. Nu, nu sunt rocker, aşa cum v-ar putea trece prin minte citind rândul de mai sus. Sunt mai degrabă punkist. Mi-am lăsat părul lung, fiindcă aşa mi-a zis prietena mea că mi-ar sta mai bine. Nu din alt motiv.

Locuiesc la etajul al III-lea al unui apartament din Sibiu. Stau singur. Ai mei au plecat de vreo doi ani în Franţa, lucrează ca medici acolo. Am mers şi eu cu ei, dar după trei luni m-am întors. Nu m-am putut acomoda cu răceala francezilor, iar limba lor mi se pare aproape de nevorbit. De fiecare dată când încercam să spun ceva, mi se împleticea limba-n gură atât de rău, încât trebuia să repet de vreo zece ori ca să mă fac înţeles. Bine, ai mei n-au fost la început de acord să stau singur, dar până la urmă i-am convins prin metode proprii, nu vă spun care.

A, am uitat să mă prezint. Numele meu e Andrei. Voi – ştiu, sunteţi cititorii. Nu vă supăraţi pe mine, dar n-am timp să vă cunosc pe fiecare în parte, anul ăsta am BAC-ul şi e destul de învăţat. În plus, am o problemă cu numele – nu le reţin prea uşor. Oricum, îmi pare bine să vă cunosc.

Totuşi, ar cam trebui să vă mărturisesc că iubita mea îmi spune Virus (pronunţia englezească). Zice că aş fi un maestru în IT şi de-asta îmi spune aşa. Nu vreau să mă laud, dar e adevărat, mă cam pricep la calculatoare. Am şi câteva premii luate. Dacă vă faceţi timp, puteţi trece să le vedeţi.

Acum două luni, când ultima mea vacanţă de vară ca licean avea să înceapă, m-am apucat, din plictiseală, să lucrez în C++ la un program de interceptare a conversaţiilor pe messenger. În trei săptămâni l-am terminat şi l-am probat mai întâi pe adresa mea. L-am programat să creeze automat o bază de date în calculator şi să transforme fiecare conversaţie salvată din fişier .txt în .mp3. Asta mi-a luat cel mai mult. Am lucrat la partea asta o săptămână şi, la un moment dat, am crezut că n-o să-mi iasă. Îmi salva pur şi simplu două fişiere: unul txt în care îmi lăsa conversaţia în scris şi unul mp3, dar care nu conţinea, de fapt, nimic. Până la urmă i-am dat de cap, l-am învăţat româna şi mi-am setat vocea pentru înregistrarea audio a conversaţiilor scrise de pe mess.

Nici nu vă puteţi imagina ce se discută pe astfel de programe. Lumea chatuieşte despre tot felul de chestii bizare, unii îşi bârfesc şefii, alţii îşi caută noi prieteni sau îşi povestesc experienţele sexuale atât de diversificate. În periplul meu prin conversaţiile pe care le ascultam noaptea, am dat şi peste nişte scriitori. Ştiţi despre ce vorbeau? Vorbeau despre un poet. De fapt, puneau la cale un plan. Se pare că există un poet al naibii de bun care le cam dă peste cap propriile planuri de a capta atenţia. Şi vor să-l scoată de peste tot: din antologii, de la edituri ş.a.m.d. O să le ascult de-acum încolo toate conversaţiile, fiindcă sunt tare curios dacă le va ieşi planul.

Acum o săptămână, am găsit pe două adrese diferite nişte offline-uri. Unul venea din partea unui băiat, Mircea. Celălalt era scris de o fată, Ada. După ce le-am citit, mi-am dat seama că, de fapt, Mircea şi Ada erau nişte foşti îndrăgostiţi care îşi spuneau povestea pe mess. Fiecare celui mai bun prieten. La început, mi s-a părut ciudat modul ăsta de-a-ţi spune povestea pe mess şi, mai ales, printr-un offline. Nu puteau şi ei să discute la un suc cu prietenii lor? Dar, după aceea, m-am piedut în detaliile idilei lor şi mi-a mai trecut din supărare.

N-am să vă spun eu povestea, cu cuvintele mele. Vă las să o savuraţi în original, pentru că nu vreau să se piardă nimic din vraja clipelor în care citeşti ceva spus de o persoană pe care nu o cunoşti deloc.

PLAY mircea_sb (08/11/2006 00:15:22): Salut, Ionutze, tocmai am ajuns şi eu pe-acasă, de la mare, şi cum n-am pic de somn în mine, am zis că să intru pe mess, poate găsesc pe cineva la o poveste. În sfârşit, voiam să-ţi zic că m-am despărţit de Ada azi, mă rog, ieri, văd că deja e trecut de miezul nopţii. Da, păi, m-a cam enervat în ultima vreme şi ţi-am tot zis eu că nu mai am chef să o suport tot timpul, că e prea energică pentru mine, mă face să mă simt greoi ca un bolovan. Azi, pe tren, când ne-am urcat în Personal aproape că nici nu m-a băgat în seamă. După ce am găsit un compartiment gol (ea voia să stăm cu alţii, păi da, să se distreze în continuare nu cumva să nu se simtă bine vreo clipă), am aşezat bagajul meu şi al ei, eu m-am întins pe scaunele din dreapta şi ea a rămas pe culoar la fereastră. PAUSE

PLAY ada_sweety_me (07/11/2006 23:58:27): Draga mea, Ioana, să nu te sperii când citeşti acest offline. Ţi l-am lăsat la ora asta doar pentru că simţeam nevoia să spun cuiva cât de tristă sunt după vacanţa din care m-am întors. Da, am ajuns de câteva minute acasă şi am fugit repede la calculator, sperând că vei fi aici ca să-mi ştergi lacrimile cu vorbele frumoase pe care numai tu ştii să mi le spui atunci când sunt supărată. M-am despărţit de Mircea, Ioana, mi-a dat papucii cu o răceală în el de nerecunoscut. Eram în tren, eu stăteam pe culoar şi mă uitam pe geam la dealurile care se ascundeau repede prin noapte. El rămase singur în compartiment. M-am dus la un moment dat să văd ce face. L-am găsit întins pe scaune, ascultând muzică la mp3-ul pe care i l-am luat eu cadou când am împlinit şase luni împreună. L-am sărutat de câteva ori şi l-am întrebat ce are. Mi-a zis foarte relaxat că nimic, că mi se pare mie, că ce sunt aşa pisăloagă. M-am aşezat lângă el, i-am luat o cască din ureche ca să ascult şi eu şi l-am ţinut în braţe câteva minute, până când mi-a zis, fără să se uite la mine… ştii ce mi-a zis?… nici nu-ţi poţi imagina cât de crud a fost… mi-a zis: auzi, ce-ar fi dacă ne-am despărţi? PAUSE

PLAY mircea_sb (08/11/2006 00:20:21): În tot timpul ăsta, în care ea a venit de câteva ori să vadă ce fac, eu am ascultat muzică şi, sincer, căutam o modalitate ca să-i dau papucii. M-am gândit să am o discuţie cu ea în Sibiu, la vreo zi-două de la întoarcere, dar după-aia mi-am zis că sigur o să treacă la sentimentalisme, să plângă, să-mi facă şi o scenă ceva, şi atunci probabil eram nevoit să o mai amân câtva timp. Şi după aceea tot aşa până cine ştie când. Tocmai de-asta am zis că trebuie să fiu direct, acolo-n tren, până nu ajungem la Sibiu. Aşa am şi făcut. Când a venit iarăşi în compartiment, s-a pus lângă mine, eu n-am privit-o deloc, m-a sărutat, m-a luat în braţe, am ascultat muzică împreună câteva minute şi după aceea i-am spus că vreau să ne despărţim. Spre surprinderea mea, n-a zis nimic, s-a dus iarăşi pe culoar, dar habar n-am ce-a făcut acolo. Sincer, nici nu mă interesează. PAUSE

PLAY ada_sweety_me (08/11/2006 00:10:12): Când am auzit cu câtă răceală a pronunţat fiecare cuvânt şi cum l-a accentuat pe ultimul, aproape am izbucnit în plâns, Ioana. Am reuşit să-mi înăbuş lacrimile doar până când am ieşit iarăşi pe culoar. M-am dus până la capătul vagonului, m-am aşezat lângă uşa de ieşire şi am plâns acolo încontinuu multă vreme. Cred că până am ajuns în gara din Sibiu. Cât am rămas singură, am avut noroc că nu m-a observat nimeni. Cred că aş fi murit de ruşine dacă ar fi trecut cineva pe lângă mine şi m-ar fi văzut plângând acolo-n tren. PAUSE

PLAY mircea_sb (08/11/2006 00:25:17): Să-ţi spun cum a început totul. Iniţial, ştii bine că nu trebuia să mergem la mare, ci trebuia să ne ducem la o cabană din Bucegi, aşa cum ne-am pus în plan cu tine şi Gabi. Îţi aduci aminte ce mi-a zis atunci? Că vrea neapărat să meargă numai cu mine undeva, că să ne facem măcar o săptămână de vacanţă singuri. Bineînţeles că nu mi-a convenit, dar am acceptat până la urmă, sperând ca atunci când ne întorceam să plecăm, şi cu tine şi cu Gabi, pe Bucegi. Când i-am spus, la Costineşti, de ideea mea a zis că să vadă, că nu ştie dacă mai are chef de aşa ceva. Eu, normal, m-am enervat, i-am tras una, mi-am adunat prosopul de plajă şi am plecat în camera de hotel. Dracu’ ştie ce-a făcut după-aia, că până la şapte seara n-am văzut-o la faţă. Şi când s-a întors, era foarte zâmbăreaţă, se dădea pe lângă mine de parcă nimic nu se întâmplase. PAUSE

PLAY ada_sweety_me (08/11/2006 00:25:30): Şi n-a fost singura dată când m-a făcut să plâng în săptămâna asta. Era chiar în prima zi, stăteam amândoi pe plajă, eu eram fericită de nu mai puteam că venisem la mare cu el. Dar ştii ce-a făcut el, Ioana? M-a pălmuit de faţă cu toată lumea când i-am zis că nu cred că mai merg cu el şi cu Ionutz pe Bucegi. Ştii cât de umilită m-am simţit? Şi lui nici nu i-a păsat, m-a lăsat acolo singură, în văzul tuturor. Aproape toţi au râs de mine şi când treceam pe lângă ei nu exista secundă în care să nu mă simt arătată cu degetul pe la spate. M-am ascuns până spre seară într-o toaletă mobilă pe care am găsit-o pe lângă bazarul din Costineşti. Cu toate că mirosea îngrozitor a rahat, n-am putut să ies de acolo. Mi-era teamă să mai dau ochii cu cineva. La un moment dat, am avut şi halucinaţii. Mi se părea că după uşa aceea vopsită în gri deschis, m-aşteaptă sute de oameni arătându-mă cu degetul şi râzând în hohote de umilinţa mea. În camera de hotel, m-am întors de-abia înspre seară când m-am mai liniştit cât de cât. L-am găsit tolănit în pat, uitându-se la TV. Eu am încercat să nu par supărată şi m-am tot dat pe lângă el ca să-i atrag atenţia, dar n-a reacţionat deloc. A rămas cu ochii aţintiţi la ecran de parcă aş fi fost invizibilă. Într-o altă seară, cred că era marţi, ne-am dus în Ring şi ştii bine că pe acolo e nebunie. De-abia l-am scos din hotel, îmi tot zicea că n-are chef şi că dacă tot vreau să ieşim, mai bine ne plimbăm pe faleză. Eu i-am zis că vreau să dansez neapărat şi că ar putea măcar să vină să stea acolo cu mine, să bem ceva. Când am ajuns şi le-a văzut pe dansatoare, ştii ce mi-a zis? M-ai adus la curve ca să-ţi poţi face tu de cap în voie? Aproape m-a năpădit plânsul. Nu ştiu de ce se comporta aşa. La un moment dat, m-am întrebat dacă nu cumva a aflat de la cineva că m-am sărutat cu Dan în seara aia, la cheful dat de Matei de ziua lui. Dar n-avea de la cine, nu? PAUSE

PLAY mircea_sb (08/11/2006 00:28:21): Într-o altă seară, m-a înnebunit la cap să mergem la disco. Eu n-am prea vrut, dar până la urmă am ieşit în Ring. Ce să-ţi spun? Tineret cât cuprinde, zarvă, distracţie din plin. În seara aia trebuia să vină şi Laura Andreshan, dar nu şi-a mai făcut apariţia. Oricum, la câte dansatoare erau pe acolo, nu i-a simţit nimeni lipsa. Să-ţi spun însă ce s-a întâmplat acolo. Numai de peripeţii am avut parte… Cum eu nu prea dansez, iar ea se simţea ca o dinamită, ca o şampanie veşnic agitată, s-a dus să danseze cu alţii. Dar agitaţia nu i-a trecut până când unul s-a dat la ea şi, probabil crezând că n-o observ, i-a ţinut isonul. Au făcut un mare show pe acolo, de la săruturi lascive până la topless. Ştii cum se dădea tipu’ la ea şi invers? Ceva mai lasciv n-am văzut în viaţa mea. Nici în cele mai deocheate vise pe care le-am avut. Dacă nu mă duceam la ei, cine ştie unde se ajungea. Ăla era ceva mai făcut ca mine, avea peste 20 de ani cred, dar eu tot m-am luat la pumni cu el. I-am dat câteva croşee, însă m-a nimerit o dată în ochiul drept de am crezut că nu-mi mai revin. Şi acum mai sunt un pic vânăt. În seara aia ne-am certat rău de tot, i-am zis că m-am săturat de ea , că n-o mai suport şi fix atunci a apucat-o plânsul. Nu putea să mai aştepte un pic ca să-i spun clar şi răspicat că ne despărţim (în sfârşit)? PAUSE

PLAY ada_sweety_me (08/11/2006 00:30:15): Zi-mi şi mie, Ioana, de ce am parte numai de nenorociri? Eu îl iubesc, îl iubesc mult de tot şi ştie lucrul ăsta, doar i l-am spus de-atâtea ori!!! De ce e-atât de tristă şi monotonă viaţa mea? Tocmai acum, când credeam că mi-am întâlnit şi eu alesul şi speram ca relaţia asta să ţină până la adânci bătrâneţi… Ah, dac-aş putea da timpul înapoi, ca să ştiu unde-am greşit, aş face tot ce-mi stă-n puteri ca să-l recâştig. Da, tu probabil că o să-mi zici că trebuie să mă resemnez, că aşa e-n viaţă, azi eşti trist, mâine plângi la colţ de stradă. Dar nu e chiar aşa, mai ales atunci când iubeşti cu toată fiinţa ta şi simţi că lumea ta s-ar prăbuşi fără persoana la care ţii. Celelalte zile au trecut, însă, destul de ok. Mergeam dimineaţa la plajă, după amiaza ne plimbam prin Costineşti, iar seara fie rămâneam la hotel, fie mergeam pe faleză. Mie îmi era oricum îndeajuns să ştiu că-l am lângă mine. PAUSE

PLAY mircea_sb (08/11/2006 00:44:38): Ionutze, ce să-ţi mai spun? Zilele următoare au trecut repede şi nu prea. În fiecare după amiază cutreieram Costineştiul în lung şi-n lat, dacă m-ai pune acum să merg cu ochii-nchişi pe acolo să ştii că n-aş avea niciun fel de problemă. Ţi-aş putea recunoaşte locul după zgomot, după nisip, după orice. A, am cumpărat de la un nene de pe-acolo un săculeţ cu scoici foarte mişto, care mai de care mai mici şi mai sofisticate , voiam să-ţi dau şi ţie, dar când am desfăcut valiza am văzut că s-au spart toate. Cine ştie pe unde am trântit-o… Cum e şi viaţa asta, nu? Te lasă să te pierzi prin cine ştie ce iluzii şi apoi, brusc: TĂIAŢI!, iar palma pe care ţi-a dat-o te trezeşte definitiv la realitate. But rock’n’roll, life goes on. Trebuia să pun capăt relaţiei. Spune şi tu, ce rost ar fi avut să mai stau cu Ada când ea nici măcar nu mă iubeşte? Las-o să se distreze cum îi place, eu am chef de-o viaţă liniştită, normală, să simt cum vântul îmi bate pe după urechi, cum îmi mângăie lin ceafa şi cum şuieră printre firele de păr. Nu, nu sunt infantil. Să ştii că m-am săturat de pedanterii şi nici un amator de senzaţional nu mai sunt. Vreau şi eu o fată ca lumea, cu capul pe umeri, care să ştie că viaţa nu se joacă doar între oglindă şi praful de fard pe care şi-l aplică meticulos pe obraji. Dar, hai, gata, te-am reţinut destul deja! Nu-ţi mai spun noapte bună, fiindcă oricum o să citeşti mesajul ăsta de-abia dimineaţă. Să ne auzim cu bine, prietene! STOP

PLAY ada_sweety_me (08/11/2006 00:52:26): Cam asta e povestea, Ioana, cam asta am pătimit eu în vacanţa cu Mircea, pe care mi-am dorit-o atât de mult şi la care mă gândeam cu atâta bucurie în fiecare noapte înainte de a pune capul pe pernă. Dacă blestemata aia de frază rostită cu atâta răceală, ce zic eu răceală, cu atâta răutate nu mi-ar spune că după semnul întrebării nu urmează decât o prăpastie în care mi-aş pierde orice dram de iubire dacă m-aş avânta în ea, atunci să ştii că aş încerca să-l recâştig. Dar, Ioana, ştiu, aici în străfundul inimii mele care plânge fără încetare de ore întregi, ştiu că totul, absolut totul s-a sfârşit… Te pup, draga mea! Şi să mă suni după ce ai citit rândurile astea… STOP

Povestea asta eu am ascultat-o de foarte multe ori şi am ajuns să o ştiu aproape pe de rost. Am ascultat-o de câteva ori şi cu prietena mea. Ne trânteam amândoi la mine în pat, ne înarmam cu nişte vase pline de popcorn şi savuram fiecare strop din siropul poveştii celor doi. Nu pot să uit momentul în care prietena mea s-a ridicat pe la sfârşitul ultimului offline scris de Mircea, a fugit repede la barul din sufragerie, s-a întors cu două pahare şi o sticlă de cabernet franţuzesc şi mi-a zis:

-Să toastăm în cinstea celor doi, pentru clipele în care s-au iubit, dar mai ales pentru clipele în care totul, dar absolut totul s-a sfârşit…

Uneori, era mai sadică decât mine. Ea e, de obicei, o fată cuminte, ştie ce vrea, are note bune, e favorita profilor la şcoală. Dacă stau să mă gândesc mai bine, e genul de fată pe care şi-ar fi dorit-o Mircea. Dar n-are decât să-şi găsească alta, eu n-am de gând să i-o las.

Am fost tentat, recunosc, să mai urmăresc povestea dintre Mircea şi Ada, dar într-o zi mi-am uitat PC-ul pornit în timp ce eram plecat în oraş şi a început la un moment dat să tune şi să fulgere afară, s-a luat şi curentul, iar când am ajuns acasă, supriză, se arsese sursa de la unitate. Am cumpărat alta ziua următoare, dar se întâmplase ceva cu programul făcut de mine. Într-o zi-două i-am dat şi lui de cap (se ştersese, n-am idee cum, o comandă de bază). După aceea, n-am mai găsit, însă, nimic elocvent despre povestea celor doi. Am dat numai peste nişte discuţii banale cu colegii despre temele pentru vacanţă. Nimic mai mult.

Acum două zile, dintr-o stare de plictis, m-am apucat să trimit povestea celor doi tuturor din lista mea de mess, cu rugămintea de a o da mai departe. Am scris aşa la început: citiţi până la capăt, că n-o să vă pară rău. Mircea şi Ada vă roagă să-i ajutaţi. De fiecare dată când daţi mai departe povestea lor, Yahoo Messenger îi apropie unul de celălalt cu un cent de iubire. Dacă vreţi ca cei doi să se iubească din nou, daţi mai departe.

La nici cinci minute după ce am trimis mesajul, mi-a sunat mobilul. Am fugit repede să-l caut şi de-abia l-am găsit. Era în geaca kaki atârnată în cuierul din holul de la intrare. La telefon, prietena mea. Nervoasă. Caustică. Îşi ieşise din pepeni.

-De ce-ai trimis mesajul ăla?

-Care?

-Pe mess, adineauri. Despre Mircea şi Ada, despre povestea lor… Pot să ştiu şi eu?

-Aşa, ca fapt divers, voiam să văd cum reacţionează lumea. A, ţi s-a părut ca lumea, nu?

-Nu! Mi s-a părut deplasat. Să ştii că nu te credeam atât de nesimţit. Ai fi putut să mai ceri o părere înainte să-ţi laşi hormonii de adolescent să se joace cu mintea ta.

-Hai, fii serioasă, ce te-ai supărat aşa? Mare lucru, am pus şi eu povestea lor pe net… Tu când ai râs de ei cum a fost?

-Nu amesteca lucrurile, una e să râzi în particular şi alta să-ţi baţi joc de intimitatea omului. Şi să ştii că eu lângă un nesimţtit n-am de gând să mai stau.

Mi-a închis telefonul imediat. N-am apucat să o mai întreb nimic, deşi erau atâtea care-mi treceau în momentul ăla prin minte, de la cine naiba eşti tu să-mi zici ce să fac? până la nu-i aşa că mă vei ierta?

De-atunci, din după-amiaza aceea de sfârşit de august, când soarele nu mai ardea atât de tare ca în restul verii, nu ne-am mai vorbit. De fiecare dată când încercam să o sun, îmi respingea apelul. Îmi şi imaginam pe retina minţii cu cât patos apăsa pe butonul de „End call”.

N-am încetat nici până acum să mă întreb ce se întâmplase cu partea ei nonconformistă, unde dispăruse procentul acela de fată modernă care e şi amatoare, din când în când, de senzaţii tari. N-am găsit deocamdată răspuns şi, pesimist cum sunt eu de multe ori, nici nu cred că-l voi afla. Cert e, însă, că mâine mă tund!