Viaţa şi vremurile lui Coetzee

Monday, October 26, 2009
  • Cronică literară publicată în revista Cultura,  nr. 42 (246) din 22 octombrie 2009.

J. M. Coetzee, Summertime (Hardcover), Harvill Secker: London, 2009, 266 p.

Summertime by J. M. Coetzee

Pentru cei mai mulţi, Nobelul pentru Literatură nu mai este emblema unei certificări literare de necontestat. Odată cu premierea lui Doris Lessing şi a lui J. M. G. Le Clézio, Nobelul pentru Literatură a stârnit contestări şi dezbateri acerbe. E drept, atunci când o Elfriede Jelinek primeşte acest premiu, iar un Mario Vargas Llosa lipseşte din lista nobelizaţilor, scepticismul unora cu privire la criteriile de acordare a acestui, chiar şi-aşa, prestigios premiu pare a fi din ce în ce mai îndreptăţit. Dar decizia din 2003 de premiere a  sud-africanului J. M. Coetzee a fost una cât se poate de inspirată.

La noi, traducerea lui Coetzee a început foarte târziu, abia în 2005, cu „Waiting for the Barbarians”, iar până în prezent s-au tradus alte trei romane – „Disgrace”, „The Master of Petersburg” şi „Life & Times of Michael K”, din aproape o duzină, cât cuprinde CV-ul literar al acestui prozator first-class.

Însă, un caz aparte îl constituie chiar colecţia de memorii, începută în 1997 prin volumul „Boyhood” şi continuată prin „Youth” (2002) şi „Summertime” (2009). Spun asta pentru că primele două volume nu urmăresc convenţiile obişnuite ale acestui tip de scriere. Întâmplările sunt redate la persoana a III-a, dintr-o perspectivă obiectivă, Coetzee nefăcând niciodată referire la sine prin pronumele „eu/I”, ci folosind „el/he” în mod constant – de aici şi denumirea de fictionalised memoir cu care editorii i-au promovat aceste volume. Odată cu a treia carte, publicată în urmă cu două luni, Coetzee îşi regândeşte întreaga strategie narativă, introducând nişte elemente cât se poate de derutante.

Răposatul Coetzee

Deşi este livrat ca ultim volum, purtând chiar şi subtitlul celorlalte cărţi autobiografice – „Scenes from Provincial Life” – cititorul ar putea foarte bine contesta acest lucru după primele 14 pagini, unde aflăm că J. M. Coetzee nu are, de fapt, copii, acţiunea petrecându-se cândva în 1975. Or, din biografia deja cunoscută a scriitorului, se ştie foarte clar faptul că acesta s-a căsătorit în 1963 şi este tătal a doi copii: Nicolas (1966-1989) şi Gisela (n. 1968). Aşadar, de unde aceste inadvertenţe? Problema este, însă, mult mai complicată decât pare.

De fapt, cartea nu are un fir narativ cursiv, ci este o colecţie de interviuri – cinci la număr – încadrate în ramă de nişte însemnări din caietele personale ale scriitorului Coetzee. Interviurile sunt conduse de un biograf, Mr Vincent, care îşi propune să scrie o carte despre, surpriză, decedatul scriitor John Coetzee (aşa cum e numit personajul de-a lungul întregii cărţi şi pe care Vincent nu l-a cunoscut personal niciodată), o carte care să se concentreze pe anii 1972-1977, socotiţi ca punct de maturitate artistică a lui Coetzee. Procedeul prin care Vincent îşi alege metoda de studiu a vieţii scriitorului este cât se poate de simplu, dar nu neapărat şi eficient: date fiind condiţiile (id est moartea scriitorului) şi ignorând opera literară a lui Coetzee, el îşi propune ca, studiind caietele cu însemnări ale acestuia, să identifice persoanele importante din viaţa lui Coetzee la acel moment şi să le intervieveze pe cele încă în viaţă. Aşa ajunge la Julia, iubita sau mai curând amanta lui Coetzee la mijlocul anilor ’70, la verişoara Margot, aceeaşi cu Agnes din „Boyhood”, prima iubire a lui Coetzee; apoi la Adriana, o fostă balerină braziliancă emigrată în Africa de Sud, mama unei eleve eminente căreia John Coetzee îi preda ore private de limba engleză, şi la Martin şi Sophie, colegii de la Universitatea din Cape Town. Scepticismul faţă de metoda de studiu aleasă de biograf este manifestat doar de Martin, practic singurul interesat de viitorul cărţii pe care Vincent intenţionează să o publice. Îndoiala lui Martin faţă de eficienţa metodei biografului provine tocmai din faptul că toate femeile intervievate au fost implicate emoţional în viaţa lui Coetzee şi, astfel, viziunea pe care acestea ar oferi-o despre scriitor va fi una trunchiată: „Are you not inevitably going to come out with an account that is slanted toward the personal and the intimate at the expense of the man’s actual achievements as a writer? Will it amount to anything more than […] women’s gossip? […] Because it is not in the nature of love affairs for the lovers to see each other whole and steady”.

Un scriitor „minor”

Martin intuieşte corect riscurile şi, pe bună dreptate, ce perspectivă ar putea oferi femeile din viaţa lui Coetzee decât una subiectivă, alimentată de eşecurile suferite în dragoste alături de scriitor? De aici şi imaginea nefastă despre Coetzee care rezultă din paginile cărţii: „he is sexless”, „[…] badly dressed, with badly cut hair and a beard when he shouldn’t have worn beard […] he struck me at once, I can’t say why, as célibataire […] not just unmarried but also not suited to marriage, like a man who has spent his life in priesthood and lost his manhood and become incompetent with women. […] his comportment was not good […] he had not learned to hide his feelings, which is the first step toward civilized manners”, peste care se suprapun imperios frazele rostite de Julia: „he and his father […] a widower and his celibate son, two incompetents, two of life’s failure”, „John really was a minor character”. Astfel, descrierile negative de mai sus pe care ni le furnizează Julia, Margot (cea mai candidă dintre toate) şi Adriana, imaginea tenebroasă spre care acestea îl împing pe Coetzee cel pasionat de muzica lui Schubert, în care vede o modalitate de a sublima iubirea „aşa cum pe vremuri chimiştii sublimau substanţele bazice” transformă „Summertime” într-un rechizitoriu etic şi social faţă de care „Coetzee” rămâne fără drept de apel. Însă, riscul în care cad mai mult sau mai puţin inconştient cele patru este de a vorbi mai mult despre ele, şi nu despre bărbatul cu care la un moment sau altul au avut o aventură (v. digresiunile Juliei despre soţul ei). Chiar şi-aşa, poveştile pe care ele le spun despre Coetzee – oricât de neadevărate şi îndoielnice ar fi – sunt mai dure decât orice cronică negativă pe care un critic ar fi putut-o scrie despre romanele prozatorului.

Totuşi, există în interviuri şi câteva aprecieri la adresa scrierilor lui Coetzee, care nu vin, aşa cum ne-am fi aşteptat, în contrabalansarea imaginii sociale negative creionate, ci contribuie la potenţarea minusurilor. Implicată şi ea emoţional, deşi nu ştim cât de mult („we had a liaison […] it did not endure”), Sophie îi face, de asemenea, un review negativ: „his work lacks ambition. The control of the elements is too tight. […] Too cool, too neat […]Too easy. Too lacking in passion. That’s all”.

„We are all fictioneers”

La prima vedere toate aceste aprecieri la adresa lui Coetzee au un efect aproape la fel de periculos asupra cititorului, ridicând semne de întrebare nu atât asupra operei sale – cine a citit-o e conştient că afirmaţiile Sophiei sunt goale de adevăr –, cât asupra capacităţilor lui Coetzee de a se integra social. Dar, în fapt, toate aceste probleme sunt secundare. Ceea ce contează în primul rând este de ce Coetzee optează pentru o transpunere negativă a unei perioade din viaţa sa. Paradoxal, răspunsul şi esenţa întregii cărţi se regăsesc în afirmaţiile rostite tot de una dintre femeile intervievate, Sophie: „what if we are all fictioneers, as you call Coetzee? What if we all continually make up the stories of our lives?”. De fapt, toată cartea „Summertime” este ficţiune pură, iar cele câteva elemente de adevăr istoric (menţionarea romanului „Dusklands”, cartea de debut a lui J. M. Coetzee, aluzia la scrierea volumului „Diary of a Bad Year”, cu alte cuvinte, doar cele legate strict de operă) constituie prototipul pentru un soi de joc de make-believe, adevărul dintre pagini fiind mai degrabă un adevăr ficţional care duce la crearea unui univers paralel, ficţional la rândul său, în care J. M. Coetzee imaginează un alter-ego, pe John Coetzee. Astfel, biografia din „Summertime” nu este a lui Coetzee din adevărul istoric, palpabil pentru cititor, ci a lui Coetzee din adevărul ficţional, în spatele căruia Coetzee istoric ascunde un tip – tipul scriitorului cu toate implicaţiile sociale ale acestui statut, procedeul avându-şi rădăcinile în credinţa că ficţiunea este singurul mod de a vorbi al unui scriitor, iar detaliile despre viaţa privată (oricare ar fi ele) nu fac decât să satisfacă ritualic curiozităţiile de tabloid. Chiar şi Vincent poate fi interpretat ca un alter-ego naratorial, pentru că şi el ficţionalizează atunci când recompune narativ interviul cu verişoara lui Coetzee: „you are putting words of your own in my mouth” îi spune adesea Margot.

Scris inteligent, cu vervă, volumul „Summertime” este o ficţiune de cea mai bună calitate în care Coetzee concepe o alegorie sublimă a ideii că noi înşine suntem făuritorii propriilor vieţi, dându-şi, dacă mai era nevoie, încă o dată măsura talentului său literar de invidiat.

Advertisements

Doua lansari de carte la Sibiu

Wednesday, October 14, 2009

Le redau mai jos, in ordine cronologica:

1)

Cinema de Angelo Mitchievici

2)

Basmul Printesei Repede-Repede


J. M. Coetzee – “Summertime”

Saturday, October 10, 2009

Cititi in curand, in revista Cultura, o cronica scrisa de mine despre J. M. Coetzee, Summertime, carte nominalizata pe lista scurta de la Man Booker Prize 2009.

Excerpt:

Deşi este livrat ca ultimul volum, purtând chiar şi subtitlul celorlalte cărţi autobiografice – „Scenes from Provincial Life” – cititorul ar putea foarte bine contesta acest lucru după primele 14 pagini, unde aflăm că J. M. Coetzee nu are, de fapt, copii, acţiunea petrecându-se cândva în 1975. Or, din biografia deja cunoscută a scriitorului, se ştie foarte clar faptul că acesta s-a căsătorit în 1963 şi este tătal a doi copii: Nicolas (1966-1989) şi Gisela (n. 1968). Aşadar, de unde aceste inadvertenţe? Problema este, însă, mult mai complicată decât pare.


And the Booker goes to…

Tuesday, October 6, 2009

Hilary Mantel, pentru Wolf Hall.

Detalii, aici.


Man Booker Prize 2009 – shortlist

Tuesday, September 8, 2009

Daca tot am postat lista lunga, se cade sa pun aici si lista scurta a nominalizatilor la Man Booker Prize 2009 – a fost data publicitatii astazi, 08.09.2009. Castigatorul va fi anuntat pe 06.10.2009.

Iata lista:

  • A.S. Byatt – The Children’s Book;
  • J. M. Coetzee – Summertime;
  • Adam Foulds – The Quickening Maze;
  • Hilary Mantel – Wolf Hall;
  • Simon Mawer –  The Glass Room;
  • Sarah Waters – The Little Stranger.

Detalii, aici.


Man Booker Prize 2009

Tuesday, July 28, 2009

A fost anuntata lista lunga a nominalizatilor la Man Booker Prize 2009.

13 la numar, acestia sunt:

  • A.S. Byatt – The Children’s Book;
  • J. M. Coetzee – Summertime;
  • Adam Foulds – The Quickening Maze;
  • Sarah Hall – How to paint a dead man;
  • Samantha Harvey – The Wilderness;
  • James Lever – Me Cheeta;
  • Hilary Mantel – Wolf Hall;
  • Ed O’Loughlin – Not Untrue & Not Unkind;
  • Simon Mawer –  The Glass Room;
  • James Scudamore – Heliopolis;
  • Colm Toibin – Brooklyn;
  • William Trevor – Love and Summer;
  • Sarah Waters – The Little Stranger.

Pentru mai multe detalii, intrati aici.


Sondaj (2)

Saturday, June 6, 2009

Stiu ca a trecut destul de mult timp de cand am zis ca o sa postez un nou sondaj, dar adevarul e ca nu am stiut despre ce anume sa fie. Asa ca am ramas tot la lectura: “Ce va place sa cititi cel mai mult?”. Iar variantele de raspuns sunt:

  • Eseu/Memorialistica;
  • Poezie;
  • Proza;
  • Other.

Gasiti sondajul ca si data trecuta – sub widgetul RSS.

Astept sa votati pana la sfarsitul lunii august a.c.!

Va doresc tuturor un weekend prelungit frumos! A, si votare placuta maine la euro-parlamentare! 😀